Procedura de returnare:
Prin completarea formularului de retur sau prin transmiterea cererii de retur prin email, clientul este de acord în totalitate cu prevederile politicii de returnare.
Politica de returnare
Renunțarea la cumpărare:
Conform legislației în vigoare, posibilitatea de renunțare la un produs achiziționat fără a preciza motivele se aplică numai cumpărătorilor persoane fizice (detalii in O.U.G. Nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative).
Notificarea de renunțare la cumpărare se face în scris, în termen de 14 zile calendaristice începand din ziua în care cumpărătorul intra în posesia fizică a produsului.
Cumpărătorul care renunță la cumpărare în condițiile legii va suporta costurile directe legate de returnarea produselor (art 14 (2), O.U.G. Nr. 34/2014 ) și costurile suplimentare rezultate în urma diminuarii valorii produselor, dacă această diminuare este constatată.
Cumpărătorul care renunță la cumpărare va returna vânzatorului produsele fără întârziere, în decurs de cel mult 14 zile de la data la care a informat vânzatorul de dorința sa de a se retrage din contract. Cumpărătorul informează RBS Service cu privire la decizia de retragere din contract prin completarea unei cereri scrise sau a Formularului de retur disponibil pe site.
În cazul în care decideți să returnați echipamentul după ce cartușele incluse au fost consumate, vă rugăm să luați în considerare că se va aplica o taxă de depreciere în funcție de starea echipamentului și analiza efectuată de către echipa noastră de service. Taxa de depreciere se va stabili pe baza gradului de uzură a echipamentului și a accesoriilor incluse, precum și a oricăror daune constatate în timpul inspecției noastre.
În conformitate cu Directiva 2011/83/UE, pentru a stabili natura, caracteristicile și modul de funcționare a bunurilor, consumatorul ar trebui să le manuiască și să le inspecteze în același mod în care i s-ar permite să o facă într-un magazin.
Cumpărătorul poartă răspunderea pentru orice eventuală diminuarea a valorii produselor, dacă în urma verificării conformității, proprietăților și funcționalității produselor se dovedește că această devalorizare a fost cauzată de o manipulare necorespunzătoare.
Returnarea produselor se poate face prin orice firmă de curierat preferată de client. Cheltuielile de returnare sunt suportate de consumator. Se recomandă returnarea produselor cu opțiunea verificare colet.
Condițiile referitoare la produsul returnat
Produsul returnat trebuie să fie în aceeași stare în care a fost livrat:
să aibă toate componentele, accesoriile, cu etichetele intacte și documentele care l-au insoțit;
produsul trebuie să fie returnat în condiții de siguranță, pe cât posibil în ambalajul original pentru a se evita deteriorarea acestuia la manipulare și/sau transport;
nu se acceptă pentru returnare produsele care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgărieturi, șocuri, urme de folosire excesivă și/sau intervenții neautorizate, dacă acestea nu sunt semnalate ca și defecte estetice în primele 48 de ore de la recepționarea produsului;
imprimantele / multifuncționalele / aparatele de fax / echipamentele de etichetat pot suferi o depreciere, în urma unui calcul făcut în funcție de numărul de pagini efectuate cu aparatul, de stadiul în care se află consumabilele, etc.
Produse fără drept de returnare:
consumabile (cartușe, tonere, riboane, filme de fax, baterii, acumulatori, etc.) desigilate (acestea se pot deteriora rapid după desigilare);
multifunctionalele cu sistem CISS (sistem cu alimentare continuă a cernelii), care au cerneala introdusă. Sistemul CISS este făcut să funcționeze în mod desktop, transportul echipamentului prin curier, cu cerneală în sistem, va rezulta în deteriorarea echipamentului;
produse aduse pe comenzi speciale ferme pentru a cărei furnizare a fost nevoie de plata în avans;
furnizarea de produse care sunt, după livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente;
produse confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar (ex. cărți de vizită, listări/imprimări trimise de client)
servicii (testare, asamblare, montare componente sau orice alt serviciu listat în categoria Servicii prestate către client)
software, licențe desigilate, furnizarea de conținut digital care nu este livrat pe suport material (aplicații software inclusiv jocuri livrate printr-un link de download și cheie de activare)
Prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul efectuării returului
Aceleași norme de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt aplicate în cazul returului, ca și în urma unei comenzi.